standard

Camelia Căpitanu lansează primul brand de parfum autentic romanesc “Poartă România”, creat de Smartbrand si YPA

Camelia Căpitanu lansează parfumul “Poartă România”, parfum românesc care ne aduce mai aproape de țara noastră

Primul parfum care miroase a România, este semnat de Camelia Căpitanu și realizat alături de YPArtisan Parfums by Raluca Vasile. În compoziția lui se regăsesc doar flori și miresme de pe teritoriul țării noastre.

Evenimentul de lansare este caritabil, iar parfumul poate fi achiziționat într-o serie limitată cu sticluțele pictate manual, la un preț special de lansare. Profitul obținut va fi donat în totalitate Asociației Merci Charity Boutique în sprijinul Caravanei ”Zâna Merciluță”.  De asemenea, toți cei prezenți pot face donații pentru cauza susținută și într-o urnă specială pe care o vom avea la eveniment.

Despre parfumul Poartă România:

Parfumul ”Poartă România” este creat în colaborare cu Raluca Vasile, parfumier certificat pe plan internațional, care în prezent a lansat prima colecție de parfumuri unicat cu ADN românesc.

”Ne-am dorit să creăm o identitate olfactivă, un parfum care ne poartă pe meleagurile românești, din orice colț de lume ne-am afla. Din acest motiv, ”Poartă România” este parfumul de acasă.” (Camelia Căpitanu & Raluca Vasile)

La fiecare pulverizare înflorește o stare de bine, căci parfumul este un buchet de esențe 100% naturale, cu efect terapeutic. Sticluța acestuia reprezintă un bust feminin, conceput și pictat manual de către Cristina Florea – artist plastic, fiind inspirată de motive din cultura Cucuteni.

Parfumul este ”îmbrăcat” în straie realizate manual de artiștii talentați de la CHLOR folosind aceleași materiale și tehnici urmate de străbunii noștri.

Cauza caritabilă:

Caravana ”Zâna Merciluță” este un cabinet stomatologic mobil al Asociației Merci Charity Boutique, care se deplasează în zonele rurale defavorizate sub sloganul ”Vreau sănătate, pentru cei de la sate!”. Ea oferă copiilor izolați din zonele rurale, copii care mai mult au suferit decât au copilărit, servicii medicale, alimente, rechizite, hăinuțe.

Cei care participă la eveniment vor dărui Zâmbete Sănătoase pentru copiii din satele României și vor putea purta o faptă bună prin creațiile aduse de AtelierMerci.ro – de asemenea în beneficul ”Zânei Merciluță”.

Seara se va încheia cu un recital de muzică românească susținut de artiștii Madalina Luca- nai și Răzvan Vâlcu – chitară și cu surprize parfumate pentru toți cei prezenți la eveniment.

Parteneri de Fapte Bune: CHLOR, Graphtec, Techir, Sara Green, Avincis, Profructta, SPrint Box, Stefan Radu Photography,  Livrez Dragoste – Atelierul de scrisori, AQUA Carpatica, Meli Melo Deco, Auchan Romania, Tezaur Românesc, IIANA, Hala cu Flori, Paper Flowers, Sian Image Media.

Parfumul ”Poartă România”  s-a născut din dorul întoarcerii la origini, la lucrurile simple, la sentimentul de “acasă”: “Eu port mereu cu mine, bine așezată în suflet, amintirea satului copilăriei. Iar de câte ori prinde a mi se face dor, călătoresc prin amintiri și revăd cu ochii inimii dealul de lângă casa bunicului, apoi îmi amintesc de oamenii satului, care aveau mereu o privire care căuta să te întrebe ce mai faci”, ne spune Camelia Căpitanu, care semnează parfumul ”Poartă România”.

Poartă România este un îndemn la a purta în faptă și simțire valorile autentice românești. Pentru că pe fiecare dintre noi, ne #poartaRomania spre ce ne este mai drag și mai bun. Noi doar să-i răspundem chemării ascunsă adesea-n doruri.

contact:

Raluca Vasile  – raluca.vasile@smartbrand.ro – 0721 241 027

Link eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/1902372740091663/

 

Parfumul va fi disponibil in curand pe eshopul YPA si in atelier www.yourpersonalaroma.com/shop/.

Sarbatori inmiresmate!

24068147_1567296929983333_8853125123716048398_n24068080_1567289086650784_9197411302987087652_n24129890_1567299556649737_1855789868018217652_n

22228117_10213733841323754_2111774369404766127_n 22281776_10213733841643762_8619585691763852924_n 22308577_10213733838083673_6372336156617374207_n 22310137_10213733841963770_8048423649705473138_n 22310332_10213733832403531_3838404190269663909_n 22885973_10213991092074862_6382477656650322483_n 23472394_10213991091834856_1944413543334525187_n

RS1_0006 23916056_1567296669983359_5453252583553591213_n 24059099_1567297529983273_2267498829426313282_n 24059180_1567301663316193_4913503973639142309_n 24067932_1567289396650753_5968138812396124052_n 24068062_1567289186650774_1994598593613629526_n   24068214_1567304036649289_6063240030520880906_n 24068256_1567302113316148_6512509730985352619_n 24068293_1567303003316059_6408638860561007546_n 24129520_1567304933315866_1449894913912751365_n 24129664_1567303256649367_6435266586171010886_n 24129728_1567294449983581_1367970316635072104_n 24129858_1567300066649686_1342618876326737683_n  24131119_1567302729982753_1962191056883428682_n 24131241_1567289016650791_5241303075982776813_n

standard

ȘCOALA DE NUTRIȚIE ȘI STIL DE VIAȚǍ SǍNǍTOS, lansare campanie Scoala Altfel

logo Scoala de nutritie mar final
Începând cu luna martie, ȋn cadrul zilelor Școala Altfel anunţăm lansarea <strong>a primului program de educaţie alimentară practică “ȘCOALA DE NUTRIȚIE ȘI STIL DE VIAȚǍ SǍNǍTOS”</strong> și ȋn şcolile de stat, cu avizul MENS, program susţinut de <strong>Selgros Romania</strong> şi <strong>“Sănătatea ȋn farfurie”, </strong>ȋn parteneriat cu Food Revolution Romania, campanie iniţiată la nivel global de Jamie Oliver. Programul este dedicat copiilor de 6-12 ani din invăţământul preuniversitar, pentru a-i invăţa principii de baza pentru o alimentaţie sănătoasă, pentru a deprinde gustul legumelor și fructelor proaspete și a afla informaţii de bază despre provenienţa acestora, pentru a deprinde obiceiuri sănătoase de gătit acasă, ȋn familie şi a ȋnvaţa să-şi pregătească singuri micul dejun sau pacheţelul pentru şcoală.
Pe 19 mai, ȋn toată România și ȋn toată lumea se va sărbători Food Revolution Day ȋn școli, acasă, ȋn familie sau cu prietenii, un proiect global conceput de Jamie Oliver, care iși propune educarea zi de zi pentru o alimentaţie sănătoasă şi introducerea lecţiilor de educaţie alimentară şi gătit ca disciplină obligatorie ȋn toate şcolile de pe glob. “Food Revolution Day is everyday. Cook it, Share it, Live it.”
Sâmbătă şi duminică, 20-21 mai, vă aşteptăm la Grădina Verona ȋncepând cu orele 11:00-14:00 pentru o conferinţă de presă cu tema #RăsfăţulResturilor despre  Risipa alimentară & Junk food, temă globală a Food Revolution Day de anul acesta. De asemenea, vom găti ȋmpreună copii, părinţi, profesori, bloggeri, chefi de renume şi voluntari Food Revolution și nu numai.
Ȋmpreună, parinţi și copii, vom ȋnvăţa despre importanţa legumelor și fructelor ȋn alimentaţia zilnică, de asemenea vom avea activări şi concursuri tematice susţinute de partenerii evenimentului.
#NoJunk și #NuRisipeiAlimentare sunt hashtagurile campaniei Food Revolution de anul acesta.
Înscrierea ȋn programul Școala de Nutriţie și stil de viaţă sănătos  ȋn perioada Școala Altfel şi la evenimentul Food Revolution Day Grădina Verona Cărtureşti sunt GRATUITE, ȋn limita locurilor disponibile,  pentru copii de 6+ani ȋnsoţiţi de părinţi pe baza de ȋnscriere la email foodrevolutionromania@gmail.com cu susţinerea partenerului nostru principal Selgros Romania, a partenerilor și producătorilor locali precum Sloop, Aqua Carpatica, Cărtureşti, cu sprijinul Legume de ţara, Canah Green Living, Calif, Topoloveni,etc și partenerilor media, cărora le mulţumim cu această ocazie.
Prin lansarea campaniei in şcolile de stat dorim să implicăm cca. 18.000 de copii şi părinţi, acasă, ȋn atelierele de gătit pe care le vom organiza ȋn urmatoarea perioadă.
Conform surselor OMS, România se situează pe locul 2 in UE ȋn ce privește obezitatea infantilă (fata de locul 3 in 2013). Aceasta este o situaţie alarmantă, iar măsurile educaţionale privind introducerea educaţiei alimentare ȋn şcoli, prin intermediul instituţiilor de ȋnvăţământ nu mai sunt doar o necesitate, ci o prioritate pentru a avea o generaţie viitoare sănătoasă.
Astfel vom ȋnvăţa să respectăm mâncarea, ingredientele, să ne bucurăm de o mâncare gătită acasă, ȋmpreună cu familia și să nu facem risipă de alimente.
<strong>#RasfatulResturilor #LeftoversFeast
#foodrevolution  #Scoaladenutritie #NoJunk #NuRisipeiAlimentare </strong>
Impreuna cu TVR am initiat petitia pentru introducerea nutritiei ca materie obligatorie in scoli:
Ca parteneri de program, sustinem campania TVR pentru introducerea orelor de nutritie in scoli ca modalitate de preventie a obezitatii infantile in crestere alarmanta de la an la an (30% in prezent).
Semneaza si tu petitia acum! Peste 50.000 de semnaturi s-au adunat pana acum in doar cateva zile. <3
http://stiri.tvr.ro/semneaza-peti-ia-pentru-introducerea-orelor-de-nutri-ie-in-coli-lupta-alaturi-de-televiziunea-romana-impotriva-obezita-ii-infantile_818489.html#view
Persoana de contact
Raluca Vasile
Profesor de gusturi si arome
Ambasador Food Revolution Romania,
Campanie iniţiată la nivel global de Jamie Oliver
Coordonator eveniment FRD Gradina Verona si al campaniei Scoala de Nutritie
Phone:  0721241027
E-mail: foodrevolutionromania@gmail.com
https://www.facebook.com/ScoaladeNutritie/
“Cred cu tarie ca educatia multisenzoriala prin gusturi si arome ii ajuta pe parinti si copii sa faca marea schimbare catre o alimentatie sanatoasa, catre echilibru personal si armonie in familie. Este important insa ca parintii sa fie deschisi sa petreaca mai mult timp cu copiii lor, in activitati creative sau sociale care sa le dezvolte creativitatea si curiozitatea.”
standard

Food Revolution Day 2017, Grădina Verona București #RăsfăţulResturilor

Începând cu luna martie, ȋn cadrul zilelor Școala Altfel anunţăm lansarea primului program de educaţie alimentară practică “ȘCOALA DE NUTRIȚIE ȘI STIL DE VIAȚA SANATOS” și ȋn şcolile de stat, cu avizul MENS, program susţinut de Selgros Romania şi “Sănătatea ȋn farfurie”, ȋn parteneriat cu Food Revolution Romania, campanie iniţiată la nivel global de Jamie Oliver. Programul este dedicat copiilor de 6-12 ani din invăţământul preuniversitar, pentru a-i invăţa principii de baza pentru o alimentaţie sănătoasă, pentru a deprinde gustul legumelor și fructelor proaspete și a afla informaţii de bază despre provenienţa acestora, pentru a deprinde obiceiuri sănătoase de gătit acasă, ȋn familie şi a ȋnvăţa să-şi pregătească singuri micul dejun sau pacheţelul pentru şcoală.

Pe 19 mai, ȋn toată România și ȋn toată lumea se va sărbători Food Revolution Day ȋn școli, acasă, ȋn familie sau cu prietenii, un proiect global conceput de Jamie Oliver, care iși propune educarea zi de zi pentru o alimentaţie sănătoasă şi introducerea lecţiilor de educaţie alimentară şi gătit ca disciplină obligatorie ȋn toate şcolile de pe glob. “Food Revolution Day is everyday. Cook it, Share it, Live it.”

Sâmbătă şi duminică, 20-21 mai, vă aşteptăm la Grădina Verona ȋncepând cu orele 11:00-14:00 pentru o conferinţă de presă cu tema #RăsfăţulResturilor despre Risipa alimentară & Junk food, temă globală a Food Revolution Day de anul acesta. De asemenea, vom găti ȋmpreună copii, părinţi, profesori, bloggeri, chefi de renume şi voluntari Food Revolution și nu numai.

Ȋmpreună, parinţi și copii, vom ȋnvăţa despre importanţa legumelor și fructelor ȋn alimentaţia zilnică, de asemenea vom avea activări şi concursuri tematice susţinute de partenerii evenimentului.

#NoJunk și #NuRisipeiAlimentare sunt hashtagurile campaniei Food Revolution de anul acesta.

Înscrierea ȋn programul Școala de Nutriţie și stil de viaţă sănătos  ȋn perioada Școala Altfel şi la evenimentul Food Revolution Day Grădina Verona Cărtureşti sunt GRATUITE, ȋn limita locurilor disponibile,  pentru copii de 6+ani ȋnsoţiţi de părinţi pe baza de ȋnscriere la email foodrevolutionromania@gmail.com . Proiectele sunt realizate cu susţinerea partenerului nostru principal Selgros Romania, a partenerilor și producătorilor locali precum Smartbrand Consulting, Sloop, Aqua Carpatica, Cărtureşti, Legume de ţara, Mama Pan, Canah Green Living, Calif, Topoloveni, Asociatia Bucatarilor si Cofetarilor Top Hospitality și partenerilor media, cărora le mulţumim cu această ocazie.

Prin lansarea campaniei in şcolile de stat dorim să implicăm cca. 18.000 de copii şi părinţi, acasă, ȋn atelierele de gatit, pe care le vom organiza ȋn urmatoarea perioadă.

 Food Revolution ȋn Romania şi ȋn lume

La nivel global sunt peste 41 mil. de copii obezi sau supraponderali și peste 161 mil. de copii subnutriţi care nu primesc o alimentatie echilibrată şi sănătoasă necesară pentru dezvoltarea lor fizică şi mentală. De vină sunt lipsa educaţiei alimentare din şcoli şi de acasă şi industria care ȋncurajează şi recomandă produse cu foarte mult zahăr, alimentaţia preponderent junk food, procesată, cu mulţi aditivi, lipsită de legume şi fructe proaspete.

Conform surselor OMS, România se situează pe locul 2 in UE ȋn ce privește obezitatea infantilă (fata de locul 3 in 2013). Aceasta este o situaţie alarmantă, iar măsurile educaţionale privind introducerea educaţiei alimentare ȋn şcoli, prin intermediul instituţiilor de ȋnvăţământ nu mai sunt doar o necesitate, ci o prioritate pentru a avea o generaţie viitoare sănătoasă.

De aceea Food Revolution va lansa anul acesta o petiţie #healthynothungry pentru eliminarea alimentelor tip junk food din alimentaţia copiilor şi susţinerea educatiei alimentare. Astfel vom ȋnvăţa să respectăm mâncarea, ingredientele, să ne bucurăm de o mâncare gătită acasă, ȋmpreună cu familia și să nu facem risipă de alimente.

Susţinem astfel mesajul lui Jamie Oliver: “Dorinţa mea este de a crea o mișcare puternică, durabilă, de a educa fiecare copil despre obiceiurile alimentare sănătoase, de a inspira familiile să gătească din nou şi de a ȋncuraja oamenii de pretutindeni să lupte ȋmpotriva obezitătii.”.

Food Revolution Day este ziua ȋn care se sărbătoreşte un proiect global unic de educaţie şi implicare condus de Jamie Oliver, adresat copiilor, adulţilor, companiilor, şcolilor, restaurantelor, şcolilor de gătit, chefilor, nutriţioniştilor, doctorilor, platformelor educaţionale sau simplilor foodies de zi cu zi. Oricine este invitat să organizeze un eveniment- fie şi o simplă cină cu prietenii.

 

Food Revolution Day a fost organizat prima oară ȋn 2012, pe 19 mai, de pasionaţi ai alimentaţiei sănătoase din peste 80 de ţări, printre care Brazilia, Australia, Japonia, Canada, UK, Mexic şi Qatar. Sărbătoarea a prilejuit peste 1000 de evenimente locale şi dinner parties.

 

#RasfatulResturilor #LeftoversFeast

#foodrevolution  #Scoaladenutritie #NoJunk #NuRisipeiAlimentare

 

Persoana de contact:

Raluca Vasile

Coordonator eveniment

Phone: 0721241027

E-mail: foodrevolutionromania@gmail.com

Facebook:

https://www.facebook.com/ScoaladeNutritie/

 

afis a4 - print-2017

standard

International Nyeleni Conference for Food Sovereignity 24-30 October 2016

Between 24-30 October The International Conference Nyeleni 2016 tookplace in Cluj, Romania.
Main topic of the event was Food Sovereignity.
The Event was organized by Nyeleni, Via Campesina and Ecoruralis Romania with the support of Slow Food Romania, local authorities and local farmers, who volunteered to support voluntarily with local products and help in the delegations camps kitchens. The international delegates had the opportunity to taste local Romanian cuisine and products from Transilvania such as “Zacusca”,”Sarmalute”, “Ciorba radauteana” , beans, potatoes, local fruit jams, honey, meat, porc sausages of the Romanian species mangalita, and the famous “plum palinca” from Transilvania.
Conferences, debates, workshops, video projects and simulations of local campaigns in multilingual teams were held in each of the 5 days of the happening.
We also visited local micro farms in the Cluj area in Rosia Montana, Alunis or Neajlov, whereas local peasants befriended with international peasants of Via Campesina delegations.

Over 700 delgates , ONG and peasants associations from more than 38 countries all over the world were invited to debate on the actual themes and sign a petition for food suveranity to be handed to the European Parlaiment in order to get more financial support, respect for peasant and women working the land in small farms. a petition for less industrialisation of lands and trade accords that give privileges to large retailers and upport the local micro farming instead, as a source for every country’s wellbeing.
Each country stated a petition with main social and agricultural issues to be signes and voted for in the forums.

Romania’s petition was a statement of solidarity with the Romanian peasant
Romania has 4.7mil peasants, accounting 50% of the EU’s peasants. Though 70% of these small farm holders are not registered for EU Common Agricultural dirrect payments, falling below the threshol in spite of the fact that farming and food production is an important part of their lifehood. Another issue is the situation of kids growing alone without their parent who left aborad to work for a decent living. They are often subject to depression, school abandon and psychological disturbancies, without posibilities to be treated and cured in the countryside, where there are no such specialists.
It was a very inspiring event, we me the delegations of Slow Food from Germany, Turkey , Cluj and Bucharest and discussed posibilities of future collaborations and shared experiences in our countries.
Here are some photos on our FB page Slow Food Valahia Gusturilor to show you the atmosphere and positive spirit of the event.
https://www.facebook.com/ slowfoodvalahia/posts/ 1435947516435222
RALUCA VASILE
Slow Food Valahia Gusturilor Bucharest Delegate
Convivium Board Member

14264830_1435946773101963_7759721200303304258_n 14925457_1435946959768611_5195904165382790484_n raluca vasile ambasador food revolution slow food romania

standard

Comunicarea de criza si cazul ING 10-11 septembrie 2016

criza_de_imagine

Comunicarea de criza sau PR-ul de criza dupa caz este un capitol lipsa din multe companii. Ca in orice alte domenii se da vina pe proceduri, week-end, diverse filtre si aprobari prin care trec astfel de scrisori de scuze catre clienti, parteneri, presa. Ce nu stie multa lume, este ca in capitolul respectiv ar trebui sa existe cazuistici si responsabili si termene de comunicare pentru a trece peste astfel de momente de colaps.

Cred ca in cazul ING interventia a venit la timp, sigur a afectat pe cei ce nu au putut folosi cardul la plata, dar mai ales la bancomat. In alte cazuri si mai grave decat acesta, cazuri de intoxicare etc, aceasta scrisoare de clarificare a venit dupa luni de zile, de multe ori cu informatii incomplete, confuze si ramase si pana azi un mister.

Cazuri celebre in lume sunt a la carte o multime, de la problemele Toyota la un un anume model cu peste 100000 de masini vandute si aflate in trafic la acel moment, ca cazul VW cu emisiile de CO2, apoi marile crize bancare care ne-au adus in recesiunea de care nu mai scapam, branduri mari precum Danone cu aflatoxina din iaurturi, etc. Plus cazurile cand fosti sau actuali angajati ai bancilor din IT sau cu acces la conturile clientilor s-au mai jucat un pic cu rabdarea noastra. Ati uitat de dl Serviel de la BRD din Franta care a jucat pe bursa banii clientilor din conturi? Sau de 9/11 (11 septembrie e o zi de criza globala se pare an de an)?

Deci sa ne amintim si sa ne luam noi masurile proprii de criza inainte de a genera in online si mai multa panica. A, putem pune o intrebare legata de functionarea cardurilor pe facebook, de confirmare mai mult, dar de la institutii stiti bine ca astfel de raspunsuri vin greu si abia dupa ce pb in sine e demult rezolvata.

SI a avut si ING o scurta criza de lichiditati datorita unui backup nereusit de o zi si s-a sfarsit lumea. SI au mai fost ceva backup uri de week-end cand nici eu nu mi-am putut folosi cardul, dar ideea e ca in viata sa nu ne bazam niciodata pe o singura banca si sa ne scoatem si ceva cash pt week-end.

Minimizarea riscului, daca ati auzit. Cea mai de baza regula de viata si de business ever. Si cu asta am zis tot,  comunicarea de criza e vachs albina pe langa problemele reale si de fond pe care companiile de azi le au. Stiu ca nu e dupa manual, dar am trecut la viata mea prin management de criza in banca si inauntru si pe din afara ca si consultant, si pot sa va asigur ca si o comunicare excelenta de criza nu ajuta nicicum problemele grave de fond. SI pana cand acestea nu sunt rezolvate si clarificate intern nimeni nu-si va asuma vreodata sa comunice ceva, de fapt asta ar fi cea mai mare si grava eroare.

Iar cand serverele cad, cad, nu se mai poate posta vreun anunt sau trimite email sau posta pe social media (bancile nu anunta oricum astfel de stiri pe facebook, exista politici stricte in astfel de cazuri!!!), plus ca prioritatea e rezolvarea problemei, nu sta nimeni in timpul asta sa rezolve probelmele panicarzilor care au ramas fara cash sau bani pe card in week-end.

SO chill, pastrati si cash, si banii imprastiati, nu intr-un singur sac si va fi bine. Fiti echilibrati si chizuiti, criza si lipsurile sunt doar cumulul unor greseli repetate de business si de viata, iar in businessul autohton de multe ori si un cumul al alegerilor unor parteneri de business neetici, care nu se tin de cuvant, au pretentii exagerate si aberante, nu respecta termenele de plata si nu cunosc regulile de bun simt ale antreprenoriatului.

Erare humanum est, perseverare diabolicum :)))

 #CrizalaING #ComunicareadeCriza #Comunicareatransparenta #Comunicareafair #Comunicareanurezolvacriza #PanicaNurezolvanimic

 

standard

Lobby si consultanta internationala pentru producatori la Terra Madre Torino

20 de ani de Terra Madre #SaleonedelGusto #Torino, cel mai mare festival european de arta, cultura si istorie gastronomica ce aduce impreuna producatori din toata lumea. Romania va fi reprezentata anul acesta de porcul de Bazna si branza de burduf din Transilvania.

Intre 22-26 septembrie Raluca Vasile, managing partner & senior brand consultant Smartbrand Consulting va fi acolo in calitate de delegat oficial #SlowFoodRomania, blogger international si oficial de presa food & wine.

#Eatlocal #RalucaVasile #ConviviumMemberSlowFood #AmbasadorJamieOliverFoodrevolution

 

This year we will be reporting directly from #TerraMadre #Turin.
Colors, smells and flavors from all over the world, with over 60 chefs from the restaurants, osterias and canteens, all brought together by their support for the food communities, using products from their native lands with creativity and passion. That’s the Terra Madre Kitchens! A mixture of languages and culinary knowledge with characteristic dishes from every corner of the globe, each recipe a journey. Come and discover the spices of Africa, the bright colors of the East, the intense flavors of South America, the specialties of Europe and the best gastronomy of North America & Oceania…

http://www.salonedelgusto.com/en/terra-madre-kitchens/

 

Terra Madre Salone del Gusto Torino Raluca Vasile Ambasador Slow Food Romania, Consultant de brand, Jurnalist de food& wine

Slow Food Romania

raluca-vasile-media-credentials

standard

Sensory DelightsTM Events – un concept de evenimente multisenzoriale unicat lansat de Smartbrand sensory power

Sensory DelightsTM Events

Let yourself seduced by the power of senses. Multisensory Events, a unique events concept created by #Smartbrand #sensorypower

Am relansat seria de evenimnente multisenzoriale personalizate Sensory Delights TM in aceasta toamna, un concept marca Smartbrand unic in Romania.

Primul eveniment din acest sezon a fost realizat  pe 7 septembrie 2016 impreuna cu ANAA – Asociatia Nationala A Antreprenorilor din Romania.
Multumim partenerilor nostri: Animaletto, Amfiteatru Vitis-Aristocrat&Zaiafet, Ocean Fish si Parma Food.

Sensory DelightsTM Album Foto

Smartbrand Consulting

http://www.smartbrand.ro

+40 721241027

office@smartbrand.ro

marketing si evenimente multisenzoriale experientiale 14192528_1128763273870614_7136922344423926770_n 14248772_1256399827738345_308382951_n 14248775_10153729339936927_811989127_n 14248777_10154034572087987_2003198284_n 14248832_1256399554405039_1125035239_n 14249159_1256400241071637_919020083_n 14249176_1256398744405120_151565680_n 14249208_1256400604404934_1877878551_n 14249277_10154034572502987_1148954798_n 14256414_1256399667738361_1403014550_n 14256456_10154034572567987_1724263324_n 14256566_1256401204404874_1137078982_n 14256574_1256401877738140_158514522_n 14256733_1256400911071570_552954622_n 14256809_1256400721071589_820480938_n 14269619_1256404084404586_1618185604_n 14269749_1256405214404473_2108887295_n 14269797_10154034571512987_2107672531_n 14281422_1256403224404672_587134194_n 14287518_1256403551071306_2059208835_n 14287638_1256402321071429_1057984149_n 14302464_1256403627737965_2025273012_n 14302802_1256402094404785_1511174765_n 14192007_1186242591435939_7526820498202378322_n

 

 

 

 

standard

IQAds Interviu Raluca Vasile: In 2016 Industria se reintoarce catre autenticitate

In spiritul premiilor FIBRA ne vorbeste in randurile urmatoare si Raluca Vasile, director de strategie si managing partner al agentiei de branding, comunicare si design Smartbrand. Ea spune ca exista un potential fantastic al brandurilor romanesti de a excela si a fi creative disruptive, se simte un aer proaspat din directia asta. Asta chiar daca focusul din ultimii ani a fost pe eficienta exclusiv digitala si metricele cantitative. 

“Cred ca toti avem nevoie de curaj, si agentiile si clientii, si curajul trebuie incurajat nu pedepsit, asa cum se intampla acum in mediul de business din multe companii”, adauga Raluca.

La capitolul branding, cele mai mai schimbari le vom vedea de la industria de banking, food si hoteliera.
Bancile vor dori sa umanizeze atmosfera din sucursale si sa o personalizeze cu elemente vivante de brand. Hotelurile vor dori sa ofere o experienta unica si memorabila vizitatorilor.
Insa probabil cea mai autentica schimbare va veni din zona experientei gastronomice locale. Romania are, se pare, un potential de autenticitate gastronomica colosala, iar traditiile noastre vechi si autentice au un mare potential cultural si turistic national.

De ce are nevoie industria pentru a progresa?

 

Sunt tendinte la nivel global ce ne spun ca in industria marcomm revine la offline, dupa ce ani la rand prioritatea bugetelor a fost online-ul, ce-i drept si din motive de costuri si mai putine investitii in strategie de brand si co-creare. Comunicarea mult mai personalizata, nisata si mai aproape de consumator determina si o apropiere umana, multisenzoriala a brandurilor, iar brandurile care vor face acest pas vor face diferenta si la noi. Vom vedea mai multe campanii si activari in magazine, branduirle se vor stradui sa creeze lumi multisenzoriale (design de ambient, de vitrine, de magazine, prin arome de ambient, muzica si gusturi personalizate) pentru a-si atrage si fideliza consumatorii. Speram ca in viitorul apropiat vitrinele vor avea si la noi acel stopping power care il au in orasele lumii, iar ambalajele vor spune povestea originii geografice a produsului.

Offline devine noul online.

Daca online-ul a venit puternic si a a adus in experienta brandurilor flexibiltate, customizare si informatie, toate aceste lucruri sunt necesare a fi implementate si in experienta de magazin. De exemplu, in librarii, muzee, cafenele se pot crea zone de experienta sau de accesorii tip memorabilia (de ex. Starbucks sau Hard Rock Café), in care consumatorii sa aiba acces la tablete, wifi, la accesorii si obiecte personalizate. Brandurile de home systems, console de gaming si mobilier vor pune mult mai mult accent pe starea si experienta multisenzoriala oferita consumatorilor.

 

Brandingul devine multisenzorial

Brandurile au nevoie sa gandeasca intreaba experienta de brand inca din momentul crearii. Atunci cand se creeaza un logo, se vor adauga elemente de miros, sunet, gust sau texture pentru designul de interior pentru a defini acea lume unica a brandului prin look& feel. Hotelurile, spa-urile, magazinele de retail vor avea nevoie sa-si personalizeze experienta in special prin aroma branding. Companiile aeriene vor trebui sa-si customizeze foarte mult experienta. De ex. Virgin Airlines si-a branduit ecranele, a creat sisteme automatizate de comanda a mancarurilor si bauturilor la cerere, lumini de culoare mov deschis a brandului pentru confort si relaxare pentru o experienta de neuitat.

Ambalajele viitorului vor spune povestea unica si personalizata a originarii produsului

Povestile umanizeaza brandul, facandu-l mai accesibil si usor de inteles de consumatori. Povestile integrate vor iesi in evidenta, atat timp cat insereaza in mod recognoscibil numele si logo-ul. Elementele de autenticitate evidentiate prin designul ambalajului vor face diferenta.

De ex. J&B a ales sa creeze o editie limitata a sitclelor Rare Scotch imbracandu-le in latex de culoarea pielii si aplicandu-le un design vintage dupa modelul tatuajelor marinarilor marinei regale de la mijlocul secolului XIX pentru a spune povestea autentica a mostenirii brandului. In scurt timp aceste tatuaje au devenit un trend in randul tatuajelor sportive din UK.

https://vimeo.com/86185459

Mi-ar placea sa vad cat mai multe branduri romanesti autentice din zona de food, ex. branzeturi, vinuri, dulceturi care spun povestea originarii lor pe ambalaj, a culturii si obiceiurilor romanesti locale, asa cum o face de exemplu Ben & Jerry’s cu toate ingredientele pe care le pun in inghetata lor si adaugand elemente de cultura folk americana.

 

Industriile cheie

Cele mai mai schimbari in modul de a face branding le vom vedea de la industria de banking, food si hoteliera.

Bancile vor dori sa umanizeze atmosfera din sucursale si sa o personalizeze cu elemente vivante de brand. Hoteluri vor dori sa ofere o experienta unica si memorabila vizitatorilor.

Insa probabil cea mai autentica schimbare va veni din zona experientei gastronomice locale. Vor aparea festivaluri ce vor celebra bucatele traditionale, educatia si cultura gastronomica gusto-olfactiva locala, asa cum ne povestea zilele trecute si Carlo Petrini, presedintele Slow Food, ce a vizitat Romania zilele trecute. Romania are se pare un potential de autenticitate gastronomica colosala, iar traditiile noastre vechi si autentice au un mare potential cultural si turistic national.

Pe 20 mai, de ziua mondiala Food Revolution Day ne dorim sa implicam cat mai mult elevi, profesori, perinti, voluntary, bloggeri si pasionati de alimentatia sanatoasa pentru a pregati o reteta de gustare sau pachetel de scoala sanatos impreuna cu noi si a redescopri bucuria implicarii si dezvoltarea creativitatii prin activitati culinare.

Anul acesta, cel mai mare eveniment public Food Revolution Day, evenimente de educatie alimentara si nutritionala, initiat la nivel global de Jamie Oliver va avea loc in Romania pe 21 mai la gradina Verona si va fi gratuit pentru parinti si copii scolari.

http://www.iqads.ro/articol/34499/iq-ul-creativ-din-publicitate-raluca-vasile-industria-se-reintoarce-catre

http://www.iqads.ro/articol/34499/iq-ul-creativ-din-publicitate-raluca-vasile-industria-se-reintoarce-catre

BIO

Raluca VASILE, MBA, Msc

Brand Management & Communications Consultant, CEO Smartbrand-sensory power & Scent Designer

Director de strategie si managing partner al agentiei de branding, comunicare si design Smartbrand, ce aduce un concept nou pe piata din Romania, brandingul senzorial. Acesta presupune abordarea brandurilor ca fiinte vii, inzestrate cu toate cele 5 simturi de baza, explorarea identitatii brandurilor dincolo de simtul vizual, crearea de asocieri subtile ce tin de arome de ambient si gusturi unicat, cu adevarat memorabile, sunete audio de mood sau texturi declinate din stilul vizual si conectarea brandurilor cu consumatorii prin intermediul a minim trei simturi pentru a genera unicitate, memorabilitate si un impact puternic in decorul spatiilor comerciale.

Expunere pe proiecte de anvergura premiate la nivel local si international: re/branding, campanii de activare de brand in-store si comunicare interna, decor de magazine, vitrine, standuri de prezentare branduite, evenimente de brand aniversare experientiale/ senzoriale, office branding si space branding.

Raluca este pasionata de comunicarea strategica de brand, parfumuri si esente rare, este parfumier si consultant certificat international in arta parfumului si design de interior cu studii de specialitate la Seattle, Londra, Grasse si Milano, necesare pentru a crea concepte de branding senzorial integrat.

Din 2012, Raluca este si brand ambasador Food Revolution Romania al programului de educatie alimentara initiat la nvel global de Jamie Oliver si membru in convivium Slow Food Romania.

 

Despre programul Scoala de Nutritie si Food Revolution Day in Romania

Interviu Prima TV emisiunea “Neam Trezit” 2014

Interviu FoodTred 2014

http://foodtrend.ro/raluca-vasile-ambasador-jamie-oliver-ne-propunem-sa-introducem-nutritia-ca-si-curicula-in-scoli/