Experiențe de degustare de vin #PesteAşteptări la Evadare în #DealuMare ediția II
500 de oaspeți s-au bucurat de o experiență #PesteAşteptări, la Evadare în #DealuMare ediția II
A doua ediție a Evadării în Dealu Mare, desfăşurată în weekendul 26-27 iunie, a strâns din nou împreună iubitorii vinului şi poveştilor din spatele lui. Cele 12 crame din zonă, membre în Asociaţia Profesională Vitivinicolă Dealu Mare, au fost şi de data aceasta gazde #PesteAşteptări şi şi-au servit oaspeţii cu vinuri bune, preparate culinare asortate la acestea, muzică, focuri de tabără, voie bună şi o mulţime de surprize.
Proximitate, diversitate, calitate în “patria vinurilor roşii”
Proximitate, diversitate, calitate – au fost cuvintele-cheie sub semnul cărora a stat Evadarea în Dealu Mare – Ediţia II. La doar o oră de Bucureşti, împărțite pe 4 trasee accesibile, apropiate unele de altele, cramele din zonă oferă diversitate şi calitate, atât în privința vinurilor din portofoliu şi a filosofiei, cât și a dimensiunilor (de la crame boutique până la crame foarte mari). Atributul diversitate se regăsește și în alte dimensiuni ale experieței propuse, independent de vin: locaţiile, peisajele, oamenii şi experienţele care îi aşteaptă pe cei care le trec pragul sunt #PesteAșteptări și satisfac chiar și cele mai exigente gusturi.
Valoarea turistică oenologică a regiunii este incontestabilă, iar evenimentul îşi propune să o pună în valoare şi să promoveze brandul de ţară prin intermediul uneia dintre comorile patrimoniului nostru naţional, vinul. Turismul vinicol consolidează prestigiul regiunii Dealu Mare, iar numărul mai mult decât dublu de vizitatori față de ediția 2020, demonstrează clar interesul publicului de a cunoaşte vinul şi pe creatorii lui.
12 crame,aproximativ 500 de participanţi şi peste 60 de vinuri degustate
Aproximativ 500 de oaspeţi au degustat peste 60 de vinuri, de la etichete consacrate, disponibile în magazine şi wine shop-uri, până la probe de tanc şi vinuri noi, care urmează să fie lansate pe piaţă. Anul acesta, gazde în cele două zile au fost cramele Apogeum, Aurelia Vişinescu, Budureasca, Dagon Clan, Davino, Domeniul Aristiței, Gramofon Wine, Lacerta Winery, Licorna Winehouse, SERVE, The Iconic Estate, Vitis Metamorfosis. La prima ediţie, desfăşurată în contextul unor măsuri restrictive mult mai dure decât anul acesta, au participat peste 200 de persoane. La ambele ediţii, organizatorii au avut grijă să fie respectate toate regulile necesare pentru ca siguranţa şi sănătatea celor prezenţi să nu fie puse în pericol.
Biletele au fost disponibile exclusiv pe platforma IaBilet.ro, iar cei doritori au avut la dispoziţie patru trasee, cu câte trei crame pe fiecare traseu. Pentru a parcurge cei 80 de kilometri de la Bucureşti până în patria vinurilor roşii, au existat două tipuri de bilete – cu transport inclus, cu autocarul din Piaţa Victoriei (260 de lei) sau cu transport pe cont propriu (200 de lei).
Cramele au fost împărţite pe trasee denumite reprezentativ: New Entry (Traseu 1) – Gramofon Wine, Dagon, Domeniul Aristiței, Clasic (Traseu 2) – SERVE, Viile Metamorfosis, Davino, Clasic with a Modern Twist (Traseu 3) – Budureasca, Apogeum, Licorna Winehouse şi Treasures of the East (Traseu 4) – The Iconic Estate, Aurelia Vișinescu Wines, Lacerta Winery. Traseele au fost gândite astfel încât invitaţii să se bucure de o experienţă complexă şi completă din toate punctele de vedere, indiferent de opţiunea aleasă.
Harta interactivă vă poate face “ambasador onorific al regiunii viticole Dealu Mare!”
O noutate a ediţiei a constituit-o harta regiunii, pe care au primit-o toţi participanţii, atât în format electronic, cât şi tipărită. Harta conţine informaţii utile despre cramele de pe trasee, care să îi ajute pe cei care au ajuns la ele să înţeleagă mai bine zona. Cea tipărită a fost dăruită tuturor ca suvenir şi are şi o componentă interactivă – cei care obţin pe ea semnături de la reprezentanţii tuturor cramelor vor primi, în cadrul unui eveniment organizat în ajunul Zilei Naţionale a Gastronomiei şi Vinurilor din România, titlul de Ambasador Onorific al Regiunii Viticole Dealu Mare.
Ce spun participanții ?
”Am avut o experiență deosebită! Felicitări pentru ceea ce faceți, m-ați făcut să fiu mândră că sunt români care arată ce locuri deosebite avem așa de aproape de noi! Aș vrea să știu când mai au loc astfel de evenimente! Felicitări!”
”A fost o experiență de neuitat: oameni faini, vin bun, gazde primitoare, super organizare!”
”Vrem ediția III cu must și pastramă!”
Weekedul 2-3 octombrie vine cu surprize pentru iubitorii de vin şi gastronomie românească!
În weekendul în care vom sărbători Ziua Naţională a Gastronomiei şi Vinurilor din România (2-3 octombrie), organizatorii pregătesc publicului noi surprize. Pentru a fi primii care află detalii despre acestea, pregătiți-vă costumele populare și urmăriţi site-urile şi paginile oficiale de Facebook ale Vinul.ro şi Asociaţia Dealu Mare sau abonați-vă la newsletter-ul www.dealu-mare.ro.
***
Asociaţia Dealu Mare (https://dealu-mare.ro/) a luat ființă în anul 2002, iar la sfârşitul lui 2019, cramele cu recunoaștere și experiență din regiunea viticolă Dealu Mare s-au unit în jurul unei idei: aceea de a-și autoimpune creșterea exigențelor calitative de producție, cu scopul de a promova mai bine specificul acestei zone. Iniţiativa pune accent pe promovarea tradiţiei viticole a zonei, cultivarea a unsprezece soiuri româneşti de tradiţie şi calitatea ridicată a vinurilor prin utilizarea celor mai ridicate standarde tehnologice aplicabile în România în materie de culoare, extract, aciditate, compuși aromatici și capacitate de învechire.
Semnatura Olfactiva- parfumul inseamna igiena si wellbeing
Semnatura Olfactiva- parfumul inseamna igiena si wellbeing
DIn acesta toamna, venim in intampinarea nevoii dvs de #igienizare a aerului din incaperi si de pe suprafete cu Noua formula #antiseptica cu 70% alcool de #Parfum Profesional de #Ambient pentru #spatiicomerciale.
O formula noua, stiintifica, ce raspunde exigentelor si normelor actuale de siguranta #antiCovid, si in acelasi timp mentine o #staredebine si confort a angajatilor, clientilor si personalului, in spiritul semnaturii de brand senzoriale a brandului.
Pentru solutia completa personalizata, abonamanete anuale si implementare , va propunem o intalnire directa cu un expert din echipa noastra.
tel. 0721241027 www.smartbrand.ro
email: office@smartbrand.ro
#semnaturadebrand #semnaturaolfactiva #marketingolfactiv #marketingsenzorial #solutiiprofesionale #2013 # #parfumurinaturale #parfumuripersonalizate
#parfumuricertificate #IFRA #wellbeing #sanitation #parfumprofesional #solutiiprofesionale #brandingolfactiv #brandingsenzorial #multisenzorial #tastingexperience #sensorialexperience #sensorypower #solutiipersonalizate #brandingpersonal #solutiiseptice #parfumuriseptice #igienizante #antibacterial
Raluca Vasile is the only Certified Natural Perfumer following the New Luxury Code and the International Perfume Foundation Standards in Romania
Raluca Vasile is the only Certified Natural Perfumer following the New Luxury Code and the International Perfume Foundation Standards in Romania. She is specialised in natural rare exotic perfumery : French Luxury, Indie Ayurveda and Oriental royal luxury . Her signature perfumes are created only with natural plant ingredients and isolates, with care for small farmers and ingredients (perfume absolutes and essences) are chosen with care from all around the world, while macerates and tinctures are made in her lab in Bucharest, ROmania: YPA Artisan Parfums Lab.
An often made confusion is that the pure natural perfumes are not sinonim to botanical (which may often contain synthetics) or niche (which also contain synthetics). Actually pure natural perfumes contain natural essences and natural isolates as substitutes for animalic accords.
Natural Perfumery is the true luxury and kraft for human wellbeing and health in a perfume world where ethics and label communication is often misleading for most of us.
With a solid background of more than 15 years in sensorial branding and scent design, EMBA in global marketing in USA at City University Seattle WA and international projects exposure, Raluca creates signature scents and natural cosmetics for ambient, body and in-store brands.
Her collections were presented at prestigious perfumery exhibitions: Exsence Milano, WPC Nice, FIS Dubai, Terra Madre Torino.
The Concept Your Personal Aroma TM 8+8 are Raluca’s signature collections documented based on anthropological and psychological archetypes . Each of the 8 feminine and masculine perfumes are reuniting both personality and olfactory dominant archetypes, they are made with artisan craft and keen passion for a selection of rare essences.
International Certifications in Perfumery Art :
Study Master – Perfumery Art School UK 2y (mentor Isabelle Gelle);
IPF Paris, FIS Dubai.
Certifications in natural perfumery, pharmacology, ayurvedic natural therapies and cosmetics:
Antica Erboristeria Firenze, Mathatitu HillTop Ayurveda School Kerala;
Oenology -wine creation, sensory analysis, tasting- Tuscany Wine School.
REBORN cu RaluDevi la Jurilovca – Program unic de transformare personala si spirtuala in Romania
REBORN 3 zile cu RaluDevi – Program unic de transformare personala in Romania
REBORN ®3R: Relaxare, Reenergizare, Reinventare
7-9 august 2020, Delta Dunarii, Visina, Jurilovca
Te invit intr-o calatorie transformationala interioara de 3 zile in natura dedicata tie! Intr-un paradis verde unic in lume, cu o energie speciala, la intalnirea dintre ape, munti si paduri: Visina, Jurilovca, Delta Dunarii, un loc aproape sufletului meu, la gospodaria taraneasca Suvenir din Dobrogea.
Natura este locul unde te reconectezi la vibratia pamantului, locul ideal pentru descoperire de sine si introspectie, practica spirituala, a eliberarii mintii si reconectarii la corpul tau in deplina constinta de sine. Te vei concentra pe respiratia, corpul si emotiile tale, iti vei elibera mintea de ganduri si vei invata sa te relaxezi, sa te concentrezi pe lucrurile importante si sa identifici si sa faci mai mult din lucrurile care iti fac placere si te definesc ca identitate personala si vibratie.
O experiență de RENASTERE si INTINERIRE prin tehnica REBORN ® 3R (trademark):
Relaxare, Reenergizare, Reinventare personală
în care vei fi ghidat prin tehnicile moderne de autocunoastere si conectare, dar si prin ritualuri vechi indiene de AyurYoga, prin minfullness, postura, mudre, respiratie si arome pentru Trezirea constiintei, Echilibru si Iluminare, care se va reduce la Esenta, Sens și Bucuria unei vieți autentice zi de zi.
Eu te voi inspira, provoca si te voi ghida pe acest drum interior de redescoperire personala si spirituala pentru mare schimbare: TRANSFORMAREA STILULUI DE VIATA PERSONAL.
Iti voi oferi tehnici unice ce imbina experienta mea globala si locala de peste 15 ani de branding, wellbeing si dezvoltare personala cu mari lideri, antreprenori si manageri de top, precum si acces la practici spirituale vechi de #wellbeing din medicina AYURVEDA si stiinta YOGA din sudul Indiei, unde am studiat si petrecut ultimii doi ani, am absolvit specializarea in medicina terapeutica, aromaterapie si farmacologie (stiinta uleiurilor terapeutice si a plantelor cu uz alimentar si cosmetic pentru starea de bine) recunoscuta international de AYURVEDA & YOGA Alliance si practica yoga cu peste 500 de ore de instructaj în metoda Sivananda.
…………………………………………………………………………………………………………………………………….
Ce ofera programul in mod unic in Romania
Programul iti va oferi o resetare a prioritatilor, disciplina mintii, corpului si emotiilor, precum si o rutina zilnica de practici personale spirituale pentru starea de bine:
De vineri seara ora 18 pana duminica la pranz (inclus cazare cu mic dejun inclus sambata si duminica si pranz ayurvedic sambata). Grup restrans maxim 10 persoane, selectat, cu afinitati similare, distantare sociala garantata pentru reconectarea cu sine, activitati in natura.
In fiecare dimineata sambata si duminica ora 8-12:
-Inviorare ora 8, practici de rasaritul soarelui: pranayama (controlul respiratiei sau fortei vitale prana), fumigatie (aromaterapie) pentru cresterea vibratiei energetice si imbunatatirea respiratiei, hatha yoga pentru echilibrul corpului, meditatie de tacere si introspectie: Mauna, o practica spirituala foarte puternica pe muzica indiana de relaxare pentru curatarea gandurilor si resetare mentala si emotionala; mini sesiuni de masaj ayurvedic de relaxare
-9:30-10 mic dejun local vegetarian sattvic
Sambata Workshop 10-12:
REBORN ®: RENASTERE si INTINERIRE prin TEHNICA 3R (trademark):
Relaxare, Reenergizare, Reinventare personală
Incursiune in mentalul fiecaruia prin tehnici de mindfullness, stil personal, alimentatie, miscare si ritualuri zilnice pentru minte, corp si suflet, descoperire personala prin parfum si aromaterapie. Cadou give-away: identificarea si crearea unui parfum personalizat arhetipului fiecaruia. Shooting final de grup. Surpriza de la un invitat special.
-Sambata ora 14: Pranz ayurvedic si program de voie (pescuit, excursie in muntii Macin sau la cetatea Enisala/Arganum, plimbare cu barca sau plaja in Jurilovca)
-vineri si sambata ora 18-19, practici de apusul soarelui: dans indian de postura lejera, tinuta si concentrare pe miscarile proprii, pranayama, si ritualuri de meditatie si yoga Nidra (ritual de relaxare pentru somn bun) in aer liber
Seara ora 20: posibilitatea de a lua o degustare in aer liber la pensiune in ambianta de Jazz, cu rezervare prealabila, locuri limitate.
……………………………………………………………………………………………………………………………………
De ce sa participi
Programul REBORN ®3R este pentru tine daca iti doresti:
-O reinventare si intinerire celulara holistica si o trezire la viata, un nou mindset
-Constientizare de sine si resetare completa REBORN ®3R
-Conexiune spirtuala inalta cu tine si Divinitatea
-Timp de calitate cu tine si ai tai in natura
-Practici fizice si emotionale esentiale care sa te tina productiv si activ pe termen lung in proiectele tale profesionale
-Ritualuri zilnice de mindfulness pentru echilibru in viata ta personala si profesionala
-Socializarea cu un grup de oameni cu interese comune, activi si spirituali in cautarea sensului adevarat in viata si impartasirea experientelor
Primeste acest dar al meu catre tine, pentru tine, sigur poti veni cu o prietena/ prieten sau cu familia, ne vom armoniza impreuna. Workshopul si practicile au menirea descoperirii sensului relevant, echilibrant si binefacator pentru fiecare dintre noi.
…………………………………………………………………………………………………………………………………..
Cum ajungi la destinatie
Programul incepe Vineri la ora 18.00, sambata pana la ora 12 si duminica pana la ora 11.00. Din Bucuresti se ajunge cu masina personala cca 3 h via A2 Constanta-Ovidiu (dreapta dupa pod)-drumul de Lumina/Tulcea spre Jurilovca. Destinatia finala Visina, gospodaria Suvenir din Dobrogea (a 3 a straduta pe dreapta), camerele sunt decorate in stiluri dobrogene multietnice (muntenesc, macedonean, grecesc, turcesc, dobrogean taranesc) cu design ambiental superb.
………………………………………………………………………………………………………………………………….
Costul pachetului Early Bird pana la 1 august este 750 ron/150eur pentru loc shared in camera dubla 2 nopti, toate programele, si mic dejun sattvic ayurvedic sambata si duminica, sambata pranz ayurvedic impreuna. Daca exista restricti alimentare/ alergii va rugam comunicati-ne in avans. Daca una din persoane sot/prieten doreste doar cazare+mic dejun si activitati, va rugam sa precizati la inscriere.
Pentru camera single/ rezervari dupa 1 august costul programului este 1000 ron/ persoana.
Grup de maxim 10 persoane.
Inscrieri la: raluca_vasile@yahoo.com
Ma poti contacta si telefonic/whatsapp pe tel. 0040 721241027
……………………………………………………………………………………………………………………………………
Activitati neincluse, disponibile pe baza de rezervare sau pe cont propriu
*)Vineri si sambata de la ora 20 posibilitatea de a participa sa o seara de Jazz cu degustare locala seara la pensiune.
Pentru seratele cu degustare locala si jazz de vineri si sambata seara organizate de pensiune se pot face rezervari, costul fiind 70lei/persoana adult cu degustare de vin si platou cu preparate locale sau 50lei/persoana doar jazz show, copiii gratuit.
*)Duminica: posibilitatea de a lua un pranz local impreuna sau individual la cherhana in Jurilovca, cu rezervare prealabila la inscriere pentru grup.
**)Alte activitati de timp liber pe cont propriu: excursii la cetatea Arganum/Enisala/ excursie in muntii Macin/pescuit/ plimbare cu caruta/ponei/cal in padure si traseu cetati. In zona exista posibilitatea activitatilor de timp liber, plaja in Jurilovca sau plimbari cu barca, in padure, excursie de o zi la Portita din Jurilovca ( duminica/luni daca prelungiti sederea), plimbari cu calul sau ponei.
Despre mine :
https://www.facebook.com/RalucaVasileTransformationalCoaching/ si www.yourpersonalaroma.com/shop/
Incepe programul online The Art of Wellbeing- 21 de zile de Ayurveda
Începe The Art of Wellbeing- 21 de zile de #ayurveda. Va Invit online zilnic de la ora 10 pe pagina si grupul privat la un program revoluționar GRATUIT de sănătate mentală, emoțională și fizica prin care vom găsi soluții pentru a va găsi sensul personal, in relație sau in businessul Dvs.
https://www.facebook.com/CasacuArome/
https://www.facebook.com/groups/262784490569473/
Va puteți înscrie, de asemenea la o sesiune privată VIP pentru a gândi un program personalizat pentru fiecare dintre voi.
Experiența mea bogata in domenii de business, creative, dar și de dezvoltare personală și medicina ayurveda va da un nou sens autentic și in acord cu evoluția, stilul de viața și scopul Dvs in viața și in business.
Pentru o sesiune VIP îmi poți scrie pe
discover@yourpersonalatoma.com sau te poti programa direct la 0721241027.
Namaste. Sheevo Hum.
#theartofwellbeing #drRaluDevi #ayurvedicdoctor #wellbeing #mentalhealth #coach #livewithpurpose #powerofhope #hopeisyoursourceofstrenth 🌺🤗❤️
www.yourpersonalaroma.com
14 days Traditional Ayurveda Retreat in Kerala, Gods Own Country, South India
14 days Traditional Ayurveda Retreat in Kerala, Gods Own Country, South India
10-24 february 2020
Retreat highlights
• 14 Days Ayurvedic Retreat for Detox & Balance
• Every day yoga session morning and traditional Ayurveda therapy two hours
• Everyday Ayurveda Three meals
• Accomodation in traditional ayuryoga resort
Early Bird 1 January 2020: 2500eur/person
After 1 January 2800eur/pers
Contact/Inscrieri: 0721241027 ; email: manincsanatos@gmail.com
Free time/afternoon options/trips:
• Visit Ayruvedic Temples
• Alpuzha national park backwaters
• Ponmudi- holy ayurvedic mountain
• Vanadia Land – spice garden and ayurvedic medicine distileries
• Local village tour
Our cost includes:
1. Meet and Assistance at the Airport.
2. Local Personal coach 5* from Kerala
3. Traditional Ayurvedic Resort
4. Meals as per the itinerary
5. Meals starting from the 01st day to 14th day breakfast, lunch & dinner
6. Stay same place day 01 to day 14
7. Accompanying English Speaking Tourist driver.
8. Transportation Throughout by A/c Vehicle – Privet basis.
9. Kerala government charges and tax including.
10. One airport picks up & One airport drop facility, paid by client
Our cost excludes:
1. Any Optional Tour Charges.
2. Site entrance fees
3. Entrance fee of Sit which is not mention above list.
4. Any Tips to the Guide / driver / at restaurants etc.
5. Flight to Colombo Airport/Any airport taxes.
6. Any extra meals other than specified.
14 days Ayurvedic Retreat in Sri Lanka
Tour highlights
14-28 february 2020
• 14 Days Ayurvedic Retreat for Detox & Balance
• Every day yoga session morning and Ayurveda therapy two hours
• Everyday Ayurveda Three meals
Early Bird 1 ianuarie 2020: 2500eur/person
After 1 January 2800eur/pers
Contact/Inscrieri: 0721241027 ; email: manincsanatos@gmail.com; office@smartbrand.ro

Free time/afternoon options/trips:
• Visit Sigiriya Rock
• Wild life national park Safari
• Matale spice garden
• Kandy city ( Tooth of temple Buddha )
• Colombo city tour
• Local village tour
Our cost includes:
1. Meet and Assistance at the Airport.
2. Local Personal coach 5* from Sri Lanka
3. 5* Rated Local Hotel & Spa
4. Meals as per the itinerary
5. Meals starting from the 01st day to 14th day breakfast, lunch & dinner
6. Stay same place day 01 to day 14
7. Accompanying English Speaking Tourist driver.
8. Transportation Throughout by A/c Vehicle – Privet basis.
9. All Sri Lankan government charges and tax including.
10. One airport picks up & One airport drop
Our cost excludes:
1. Any Optional Tour Charges.
2. Site entrance fees
3. Entrance fee of Sit which is not mention above list.
4. Any Tips to the Guide / driver / at restaurants etc.
5. Flight to Colombo Airport/Any airport taxes.
6. Any extra meals other than specified.
Parfumul personalizat care iti poata numele. S-a lansat colectia Oracol-flori , fete sau baieti
Acum iti poti crea Parfumul personalizat care iti poata numele.
S-a lansat colectia Oracol-flori , fete sau baieti, o colectie aniversara prin care iti poti personaliza parfumul cu numele tau sau al sarbatoritului caruia doresti sa ii facinun cadou special personalizat.
In varianta de colectie parfumul costa 250 lei 30ml si poate fi achizitionat in eshop.
www.yourpersonalaroma.com/shop/

5 ANI 50% OPEN DAY SALE Miercurea Mintillor Creative YPA & Friends
YPA Artisan parfums- parfumuri, lumanari si cosmetice naturale de autor www.yourpersonalaroma.com
Brosnor Deluxe- marochinarie artizanala din piele si blana naturala, genti, bratari , pantofi si vestimentatie din piele www.brosnor.com
Florin Burescu Designer vestimentar- imbracaminte si bratari semnatura
Atelier de aranjamente florale si pentru evenimente www.magiesiculoare.ro
Va asteptam miercuri 4 decembrie 2019 la evenimentul OPEN DAY Miercurea Mintilor Creative, in atelierul YPA Artisan Parfums, cu reduceri de pana la 50%, workshopuri si cadouri surpriza de o zi la colectii de designer in editii limitate. Rezerva-ti locul sau produsul dorit din timp!!!
Detalii si rezervari la TEL. 0721241027 sau email: discover@yourpersonalaroma.com
Call us now +40 721241027
















































































